Gara Brasov

Check point: no food, no water.

Daca ati ajuns cumva in gara din Brasov (gara mare, pentru cunoscatori), si n-aveti mincare, nici apa, si-ati vrea sa haliti ceva, e naspa.

Asta pentru ca gara sau chefereu’, nu se stie cine exact, are contracte de prestari servicii food and beverages cu niste firme NESIMTITE. Nesimtite rau. Dupa cum urmeaza: peron – chioscuri cu preturi fabuloase, ceva 2015 (sau alea cred eu ca vor fi preturile pe atunci). Apa 0,5 l, 30 de mii. apa 2 l, 60 de mii. Sticksuri (alea cele mai ieftine prin alte parti), 35 de mii. Si tot asa. Numa’ berea la pet de 2 l e aproape de pretul ei real, si anume, 75 mii. Cool, nu?

Ma rog, te enervezi, pleci de pe peron si cobori in cladirea garii. Stinga: chiosc cu preturi 2012. (asta acceptind ca preturile vor creste in ritmul de acum). Produse 2005, preturi 2012. Dreapta: asisderea. Intre ele, doua-trei automate de cafea, dragute, unul dallmayr, altul de alt brand, preturi normale, 2007: intre 10 si 12 o cafea-capucino whatever.

Iesi din gara cu o cafea in pahar. Chiosc in statia de autobuz. In dreapta, obiectzele, chinezarii, bricege trabucuri chestii. Preturi 2006. E bine. In stinga, food. (cica fast!!!!!!!!!! dar va asigur ca nu, daca aveti tren de prins, socotiti degraba diferenta de cost dintre un bilet pierdut si preturile de pe peron si reorientati-va inspre chioscurile din viitor). Sandvici cu carne de pui (51 mii), cu hamburger (43 mii), cu friptura de porc (am uitat pretul, ca era doar pe lista si deci…), „cornete” de saorma, saorme la lipie numite chebab (55 mii), mici (12 mii buc), apa la jumate, la fabulosul pret (firesc in vremurile noastre) de 15 mii sticluta. Perfect! Pacat ca jumate din produse nu existau de facto, ci doar de listo, iar vinzatoarele…. hmmm, mai bine se angajau la concursul de snail-something.

A, mai e o optiune: faceti dumneavoastra, ma rog, intrerupere (nu de-aia) pentru o zi, ramineti in mirificul nostru oras si mai vedeti… Cica e KFC in centru.

adio, primavara!

Ieri, dupa ce am traversat tara de la nord la sud cu trenul, molcom, jumatate cu acceleratu’, jumatate cu personalu’, mi s-a facut foame. M-am dus la Spring time, for old time’ sake. Sa-mi iau o saorma, cum faceam cu A. in perioada ante-coitum a relatiei noastre. Era la fel, dar nu chiar. Am stat eu insami la coada de unde-ti ridicai saorma – a fost pentru prima oara. Si am stat. Mi se spusesera 5-6 minute. Au trecut mai bine de 10. Un tinar inalt si vai-de-capul-lui, moale ca un gay fara obiectul dorintei, impacheta in sila saormele. Incet. Cit putea el de incet. Erau doua aparate in functiune. Pe unul era carne alba, zemoasa. Pe unul, ultimele resturi,dar o carne rosiatica, desi tot de pui (cica! parol, eu am intrebat). Mai mincasem o data la Spring Time o saorma cu carne rosiatica, fusese horror, carnea imi scirtiia intre dinti iar eu eram sigura ca nu e de pui. Dar pe atunci atribuisem asta locului (Victoriei), si mi-am spus (ne-am spus) ca nu o sa mai mergem acolo. Acum, insa, blestemul carnii cu gust de ciine m-a ajuns din urma. Saorma avea (aproape) acelasi pret, dar era mai mica, nu avea nici urma de sos, era uscata total, iar carnea aia elastica si cu gust de ciine nu putea fi mincata.
Adio, Spring Time!