22.02.08 04:27:08
Cindva – cind informatiile erau putine, la fel ca si distractiile posibile, iar tentatiile erau si mai putine – am citit o bucatica de proza scurta, din cele de la Astra. Nu stiu cum se numea, poate Salata, poate Nisipul… Oricum, era despre un om, din aceia, astenici, cu singele subtiat de munca la birou, care, intr-o zi, maninca o salata. Simte el asa, ceva, printre dinti, ca un fir de nisip ramas rebel printre frunzele de salata spalate temeinic, sub jet de apa, si-si promite o mai mare vigilenta. Doar ca, de atunci, intregul lui organism se transforma, incet dar sigur, in nisip. Mai intii observa asta intr-o zi, cind se intoarce de la serviciu si-si scoate sosetele – si din ele se scurge o mina de nisip, de parca tocmai s-ar fi intors de la plaja.
Intre aceasta imagine a salatei si cea „din gradina ursului” se afla, pentru mine, intelesul cuvintului SALATA. Intre necesitatea hepatica („salata curata singele) si opulenta bijuteriilor pe care le citeam printre rinduri a se afla in gradina ursului. De aia, cind am ajuns, acum citiva ani, intr-un hotel unde exista o predilectie pentru salate si un meniu dedicat lor, nu m-am lasat pina nu le-am incercat pe toate. Salata greceasca, simpla. Salata de cruditati, cu maioneza la alegere, dintr-un vas special. Salata pe baza de peste – fie el ton sau alt peste. Salata cu specific national, care avea in ea stafide, ou fiert, salata verde, rosii, brinza rasa si un sos dulceag. Si inca vreo citeva zeci de salate.
Ieri mi le-am amintit, dupa vizita la dentist care s-a terminat cu interdictia de a minca anumite chestii si de a folosi la rupt mincarea anumiti dinti. Si am facut un bol mare de salata. Dintr-o salata verde, proaspata, o mina de boabe de porumb, macrou afumat rupt bucatele mici, fennel taiat marunt, cascaval ras si ulei de masline. A, si lamiie stoarsa deasupra, sa mai ia din grasimea macroului.
Pentru ca-mi place salata.
Gastromania 