adio, primavara!

Ieri, dupa ce am traversat tara de la nord la sud cu trenul, molcom, jumatate cu acceleratu’, jumatate cu personalu’, mi s-a facut foame. M-am dus la Spring time, for old time’ sake. Sa-mi iau o saorma, cum faceam cu A. in perioada ante-coitum a relatiei noastre. Era la fel, dar nu chiar. Am stat eu insami la coada de unde-ti ridicai saorma – a fost pentru prima oara. Si am stat. Mi se spusesera 5-6 minute. Au trecut mai bine de 10. Un tinar inalt si vai-de-capul-lui, moale ca un gay fara obiectul dorintei, impacheta in sila saormele. Incet. Cit putea el de incet. Erau doua aparate in functiune. Pe unul era carne alba, zemoasa. Pe unul, ultimele resturi,dar o carne rosiatica, desi tot de pui (cica! parol, eu am intrebat). Mai mincasem o data la Spring Time o saorma cu carne rosiatica, fusese horror, carnea imi scirtiia intre dinti iar eu eram sigura ca nu e de pui. Dar pe atunci atribuisem asta locului (Victoriei), si mi-am spus (ne-am spus) ca nu o sa mai mergem acolo. Acum, insa, blestemul carnii cu gust de ciine m-a ajuns din urma. Saorma avea (aproape) acelasi pret, dar era mai mica, nu avea nici urma de sos, era uscata total, iar carnea aia elastica si cu gust de ciine nu putea fi mincata.
Adio, Spring Time!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s