29.10.07 22:31:26
Mincasem cu o seara inainte la Nababbo, un restaurant fancy din centru, cu prietena mea si iubitul ei spaniol. Platise el – o nota de plata imensa. E drept, pastele quatro formaggi, vinul Brunello di Montalcino si ceva-ul cu vitel pe care-l comandase prietena mea facusera toti… banii.
Iar acum, era ora 14 iar eu trebuia sa pregatesc rapid ceva pentru cei doi. Ii invitasem la mine pentru un prinz tirziu – tipic in zona catalana de unde venea Jordi, intrucit cina, la ei, se serveste tirziu, seara. Am coborit din 336 la Veteranilor. Aveam cam echivalentu a 50 de lei de azi (200 de mii pe atunci), din care trebuia sa iasa ceva special. Am ales, aproape la intimplare, desi in timpul asta, in mintea mea se creionau zeci de posibilitati si combinatii, ingredientele: pulpa de porc fara os, champignoni proaspeti, un kilogram de mere golden, un pachet de unt, un tort de inghetata alba, ciocolata menaj, salata verde, rosii, castraveti, vin pentru gatit. Condimente aveam acasa. M-am grabit spre camaruta intesata cu carti si bucataria insorita. Imi placea sa gatesc pe soare, vasele se poleiau cu lumina iar ingredientele straluceau, ca si cum ar fi fost inca pe cimp.
In bucatarie, insa, m-am mai pleostit. Ce aveam eu sa fac cu o bucata de carne si niste ciuperci? Ma rog, carnea, clasic, la cuptor, impanata cu usturoi, felii de mere si condimentata bine. Ba nu, mai bine putin marinata. Am pus-o deocamdata in castron, cu vin, condimente si piper.
Iar apoi mi-a venit ideea. Am taiat merele in felii, cu coaja cu tot. Am incins unt si ulei, cantitati egale, am pus piper si inca un condiment, necunoscut, pe care mi-l adusese Claudiu din India. Am prajit merele pina au iesit aurii. Le-am scos pe servetel, sa se scurga de grasimi. In tigaie am adaugat ciupercutele taiate, pe care le-am calit pina si-au lasat zeama. Am adaugat vin si am lasat ciupercile sa se patrunda.
Intre timp, am bagat carnea la cuptor. Acum aveam timp sa mai si gindesc. Deci, salata verde, salata de rosii in mijlocul castronului de forma unei palarii de paie cu boruri largi. Ciupercile cu felii de mere asezate pe marginea platoului. Carnea, putin racita, de taiat felii. Dar desert? Acum e-acum… o si vedeam pe prietena mea cea mai buna cum imi spune ca ea nu, ca sa slabim, ca sa nu racim… Asa incit m-am gindit sa pacalesc inghetata cu ceva cald. Am topit ciocolata menaj. S-a racit in timp ce eu ma gindeam. Era cam sfarimicioasa. Sa o amestec cu ceva. Am pus un sfert de pachet de unt. Prea moale… fluida aproape. Am spart un ou – un galbenus, de fapt. Am mai pus ceva cacao, zahar. Era deja o crema de ciocolata. Am desfacut tortul de inghetata de vanilie si am turnat deasupra crema de ciocolata fierbinte. S-a topit frumos, in valuri si cratere, dar nu s-a intarit. Perfect!
Din camera suna telefonul. Fuga la poarta, sa leg ciinii ca sa intre musafirii. Eram toata rosie la fata, partial de la cuptor, partial de emotie. Era pentru prima oara ca gateam ceva care trebuia sa arate altfel; nu erau ouale de Paste, nici clasica salata boeuf, nu erau cartofi prajiti si nici prima ciorba de perisoare (asta inca n-a fost, mai e timp pentru premiere). Era o masa care trebuia sa se ridice la inaltimea unei mese la Nababbo (deh, sint cam inconstienta citeodata).
Si s-a ridicat. Le-a placut atit de mult, incit au ras tot ce era pe masa; numai din carne a mai ramas ca de-o felie. Garnitura cu ciuperci si mere golden a fost senzatia serii. Fireste, doar pina am scos inghetata, a carei crema abundenta de ciocolata inca se intindea. Prietena mea ma cunostea, isi aducea aminte din camin de celebrele mele simbete de peste, cind, dintr-un macrou-doi gateam trei feluri de mincare, dar iubitul ei, nu. Si nici nu a crezut ca masa aia a costat de 60 de ori mai putin decit cea de la Nababbo.
Gastromania 