prajiturelele fara nume

23.03.08 13:18:26

Mai intii am sa fac o digresiune despre notiunile „prajitura”, „dulce”, „ceva bun”. Desi la om, de-a lungul vietii, gusturile se schimba, si poate constata cum, in copilarie, nevoia de „ceva bun” insemna neaparat mult zahar si lapte praf, iar la virsta adulta poate sa insemne caviar de Beluga, totusi, exista un nucleu dur al acestei notiuni, de ceva bun: acel ceva care intruneste mai multe conditii. 1. este placut papilelor gustative. 2. este asociat, de catre memoria de lunga durata, cu o experienta placuta si 3. reuseste sa rezolve, cel putin partial, o frustrare interioara – pentru ca mie mi-e neindoios faptul ca numai oamenii care au din cind in cind mici depresii vor costant „ceva bun” care sa le remonteze moralul. Puteti sa aruncati in mine cu ce vreti, eu asta cred. Din experienta.

Pe de alta parte, „prajitura” sufera si ea grade de… prajitureala. Asa cum, in Maramures, placinta e o chestie prajita in ulei, pe foc [iar in restul tarii reprezinta o tava de ceva cu coca, data la cuptor], tot asa si prajitura poate fi dulce sau sarata, facuta in cuptor sau pe plita, perpelita, coapta sau alcatuita din ingrediente, la rece, fara nevoie de cuptor. [ginditi-va la tortul de biscuiti: nu necesita defel caldura].

Asa incit pot spune, dupa acest mic ocol lingvistico-antropologic, ca ieri am mincat o prajitura, chiar daca a fost prajita pe „lespede” [numele tigailor din Maramures].

Se face cam asa: se rad mere, se amesteca cu faina, nu foarte multa, cu un ou, se adauga o lingura de zahar, sare dupa gust, scortisoara sau alte condimente tot dupa gust, apoi se ia cu lingura din amestecul nici-lichid nici-solid si se pune in tigaita plata de teflon, unde se prajeste in cit de putin ulei – cam ca la clatite. Se intorc de pe o parte pe alta rotundurile rezultate [n-au nume, sau au un imposibil nume unguresc… pe care cred ca o sa mi-l serveasca Adi H. imediat ce se trezeste:)] si apoi se maninca.

Pofta buna!

One response to “prajiturelele fara nume

  1. • 23.03.08 18:08:33, hadean
    Cred ca te-ai confruntat cu ceea ce se cheamă „ratişă”. Din ungurescul „retesz”. Dacă îmi permiţi o glumă, cred că „ratişa” e cam ce au înţeles nişte unguri beţi din două idei geniale născute (nu se ştie exact în ce familie, adică ba nişte austrieci, ba nişte evrei sunt creditaţi cu ele)în vremea de glorie a imperiului Austro-Ungar, mă refer aici la strudel şi la linzert. Mă rog, „retesz” e totuşi o treabă cultă comparativ cu rustica ratişă, care s-a întrupat în urma transmiterii reţetei de-a lungul şi de-a latul imperiului (din care şi Transilvania făcea parte la un moment dat)după modelul „telefonul fără fir”. Dar nu-i rea. Binele se gaseşte de multe ori în lucruri simple.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s