Indreptatul prajiturii

13.03.08 20:37:31

Am fost acasa, “la mama”. E drept ca acasa la mama nu mai e decit sor-mea, mama s-a dus in tari straine sa-si caute mijloace se subzistenta. Dar sor-mea face cit mama si toata casa la un loc, cind e vorba de mincare. Si distractie. Asa ca ne-am distrat (cum altfel decit depanind amintiri?!) si am gatit. Si sa nu mai vorbim de mincat.

Asa ne-am adus aminte de indreptatul prajiturii. Sportul familiei, daca e sa ne luam dupa cantitatea de amintiri din categoria asta.

Se intimpla cam asa: mama facea o prajitura. Fie ca era vorba de o sarbatoare sau de o prajitura intimplatoare, placinta etc. Iar noi eram multi si, cea mai mare parte a timpului, flaminzi (vezi relatari similare in Amintiri din copilarie, Ion Creanga). Asa ca practicam cu incredere sportul asta. Adica persoana cea mai curajoasa (depindea de prajitura daca merita riscul… adica nu ne placea sa fim oita neagra care incepea prajitura, dar daca era vorba de prajitura preferata a cite unuia din noi, si atunci, deh, il lasam sa-si ia acest rol ingrat de spargator in serios si sa ne faca misiunea mai usoara pe cel care murea dupa prajitura aia) se apuca si taia primul sir. Fireste, il taia oarecum strimb, cutitele nu erau facute special pentru prajitura aia anume (niciodata).

Dupa ce mama constata inceputul oficial al prajiturii, la intervale neprevazute de timp, cite unul/una din noi se ducea “sa indrepte prajitura”. Totul se facea pe tacute, dar foarte eficient. Bineinteles, in functie de prajitura, indreptatul putea dura citeva ore sau citeva zile (asta daca prajitura avea alt scop decit sa o mincam noi sau daca nu era buna…).

Indreptatul, insa, avea si el niste reguli. Pentru prajiturile care erau in tava, el se producea printr-o avansare unilaterala, de la capatul inceput, spre celalalt. Dar pentru prajiturile de foi sau cele care pur si simplu nu necesitau tava si nu apucau sa fie taiate si asezate pe farfurie/platou (si in cea mai mare parte a timpului nu apucau), indreptarea era o actiune realizata pe toate fronturile – in special la prajiturile cu foi, cind era realmente necesar sa tai capetele inegale si sa “indrepti” prajitura – iar prajitura devenea un patrat din ce in ce mai mic… pina disparea cu totul. Dar misiunea asta era serios disputata de cei patru copii ai familiei.

One response to “Indreptatul prajiturii

  1. • 14.03.08 10:26:06, hadean
    Şi voi 4? Şi noi 4. Fain:-). Noua ne placa cel mai mult cremeşul pentru că era aproape imposibil de îndreptat şi operaţia trebuia repetata mereu. E adevarat, ne placau mult şi prajiturile care nu necesitau îndreptare. Muream dupa tavalitul haioşelor, gogoşilor sau cornuleţelor cu diverse dulceţuri prin zahăr pudră.Î ntotdeauna se pierdeau „în timpul misiunii” cam 35% din „efectiv”. Cumva, abia aştept sa am copiii mei care sa fuga în stradă cu buzunarele pline de covrigei cu chimin sau pogăcele cu jumări. Sau cremeş, că fiind ai mei, i-aş iubi şi dacă ar fi atât de tăntălăi încât să-şi umple buzunarele cu cremă de ou.
    • 14.03.08 10:26:44, hadean
    Am scris cam in viteză, fă tu corecturile te rog:-)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s