A minca – mincare

22.12.07 23:50:14

De ceva vreme, gusturile (in materie de publicatii) ni s-au mai slefuit. Vorbesc asa, global… ca natiune. N-ati vazut ce se mai publica? Pai sa va spun eu. Avem o revista despre branduri, una despre… ma rog, cite una despre fiecare preocupare.

Si avem si suplimente – nu, nutritive, ci despre gastronomie. La Jurnalul National, de exemplu, miercurea apare Jurnalul de bucatarie. Avem o cantitate impresionanta de publicatii despre mincare, Practic in bucatarie et company. Majoritatea, pline de retete care mai de care mai fanteziste, cu poze apetisante, uneori si cu preturile probabile ale obiectului final, cu date despre calorii, continut glucidic, urmari asupra diabetelor posibile… (glumesc:))

Iar in colectiile Cotidianul, saptamina trecuta a aparut „Hrana. spune-mi ce maninci ca sa-ti spun cine esti”, o chestiutza de 128 de pagini, pe care oamenii din jurul meu au considerat-o slaba. Acum, nu ca vreau eu sa fac nota discordanta – e drept, nu da retete de nimic – dar mi se pare destul de cool lucrarea.

Te trece prin toata istoria mincatului si, desi nu vorbeste de La Grande Bouffee si nici de anorexicele din generatia Klum 2.0, atinge niste puncte importante ale mincatului. Ca obicei constant al omenirii, ca arta a unora, ca mod de segmentare sociala, ca mod de socializare sau implinire interioara (vai noua!), ca…

Bineinteles, e plina de ilustratii, un ananas desenat, haios, plin de floricele in locul mugurasilor teposi, ilustratii de epoca, reproduceri dupa tablouri, reproduceri typo dupa „cartelele foametei” (va suna cunoscut? am sa postez si eu niste jpeguri cu cartelele familiei M., din care citeodata fac parte – deh, nu si aici, in acest loc atit de democratic – si aliena(n)t, incit nu avem nume de familie si nici nevoie de asa ceva).

Dar aceasta lucrare m-a fascinat in special pentru ca vorbeste de impletirea dintre contextul socio-istorico-tehnologic si obiceiurile alimentare ale oamenilor. Procesarea hranei face diferenta – sintem tentati sa spunem, citeodata. Si totusi, nu e chiar asa. Din aceleasi ingrediente – e drept, universalizate, am simtit-o pe pielea mea la hypermarket azi, cind un pepene galben de turcia costa doar… 1 euro – si cu aceleasi ustensile simple, cratite, tigai, oale, polonic, supiera, cutite, razatori etc, poti face cam toate felurile de mincare. Fireste, mai e nevoie de citeva lucruri: de foc, desi unii ar obiecta la acest aspect, ceva maiestrie, chef de gatit, imaginatie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s