de re culinaria: tacimurile

08.11.07 18:27:30

De cind eram mica am avut preferinte foarte precise legate de mincare. Si nu doar. Mi-amintesc, de cite ori merg acasa, la mama, ca pe atunci nu mincam decit cu anumite tacimuri. Avusesem, printre altele, si un set de tacimuri chinezesti, cu un anume model pe coada. Lingurile erau delicate, putin ascutite la virf. Furculitele, dupa parerea maica-mii, de nefolosit. Mereu zicea ca sint ca niste pari cu care nu poti apuca mincarea… Asa am avut eu norocul sa maninc cu tacimurile preferate, ani de zile.

Cind am plecat la facultate, am luat doua seturi cu mine (doua linguri si doua furculite). Ele au suferit ceva modificari. Cind mi-a disparut subit butonul de la potentiometrul aparatului meu de radio nemtesc, am inceput sa folosesc una din furculite. fireste, din cei 3 dinti, unul statea mereu in afara, dovada activitatilor solicitante la care era expus. Iar cu una din linguri am cojit, o intreaga dupa-amiaza, vopseaua de pe usa camerei, in speranta ca o sa o cojesc uniform de stratul murdar si nu si de celelalte de dedesubt – si o sa pot vopsi dupa aceea la fel de uniform, in alb. Am tocit, in inconstienta mea, lingura, pina la punctul la care mincatul devine o experienta dureroasa.

Acum am doua seturi de tacimuri, ale mele. Unele finute, de 12 persoane, altele, mai grele, cu un model discret, o dunga fina care inconjoara minerele, dintr-un inox de calitate. Sint la casa mea, cum s-ar zice! Nu de alta, dar dupa tacimurile si vasele dintr-o casa iti dai seama de multe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s