Fructe de (ne)sezon

Cindva, visam la banane si portocale din abundenta. Nu pentru nu ni le permiteam, ci pentru ca nu existau.

Azi sint dependenta de mango. Si de-ar fi numai mango… dulce, parfumat, mirosind mai degraba a brad si pere intr-o combinatie lejera. Nu. Mai sint si fructele de avocado, un unt verzuliu si mai dens ca untul, in jurul unui miez ca o mingiuta dura. Mai e si papaya, lychee-le, ananasii deja banalizati, prunele gigantice, perele cu denumiri minastiresti (pere Abate, Carrefour, 3 lei si ceva kilu), cu miezul batind in rosu si grele ca niste mingi diforme de oina. Pomelo tangerine nectarine ghimbir nehotarit daca sa fie fruct sau doar condiment…
Le insir si ma gindesc la Teodoreanu si a lui toamna, la fructele pe care Stefanel trebuia sa le ghiceasca intins pe patura, in gradina – si ii era tot mai greu, tulburat de parfumul Soniei. Bine, Sonia era maritata, Stefanel era un adolescent iar in copilaria mea fructele miroseau mult mai tare. Da, si mama a remarcat chestia asta, tocmai s-a intors din Italia si i-a facut sora-sii o vizita la tara. De acolo a adus mere, nuci si niste gutui. I-am pus sa asculte la mp3 playeru’ meu Gutuia, piesa Cenaclului Flacara si atunci maica-mii i-a picat fisa: de citeva zile i se parea ceva ciudat de cite ori intra in bucatarie. Ciudat in sensul de absenta: intra, fructele straluceau pe bufet, dar mirosul nu era. Da, stiu, mama, cind erati voi mici o gutuie in casa umplea tot spatiul cu o aroma puternica, un fel de amprenta a casei pe care o purtati apoi in nari, pe la facultati si prin camine si pe unde va mai stabileati dupa maritis… Acum insa nu.

Acum insa avem nasurile pervertite de tot felul de mirosuri artificiale, n-am mai simti o gutuie decit daca ar fi sprayata cu aroma (identic naturala!:)) de gutuie, asa cum le sta bine la artifactele pe care obisnuim sa le bagm in gura pe post de mincare.

Si ma intorc la mango, de el, dragul, vreau sa vorbesc. Nu conteaza cum a inceput povestea mea de dragoste si ura cu Dl. Mango. Pentru ca a inceput rau, m-am chinuit cu cutitul sa tai „felii” din fructul (ne)vinovat, felii care s-au dovedit cam acre si atoase… Apoi am reusit sa cumpar un fruct cit de cit copt. E drept, se copsese „la raft”, pentru ca era moale si avea pielita ingrosata, ca obrazul de femeie dupa o virsta. Dar era macar dulce.

Si, intr-o buna noapte, cind haladuiam cu A. prin Nic cel mic (cel din Amzei), mi-a iesit in fata el. Mango-ul perfect. Era cu atit mai perfect cu cit era rece, proaspat si copt in acelasi timp, zemos. Rece pentru cele 182 de grade celsius de afara insemna paradis. L-am luat in mina. Era greu; stiam ca e proaspat dupa consistenta cojii. Degetul nu se infunda, era rosu pe toate partile, un mango autentic, nu copie piratata. Si era la reduceri! De pe la patruzeci si ceva de mii se facuse vreo 28. Nu stiu prin ce minune, dar it worked just fine for me. L-am pus in cos, alaturi de prada de noapte (iaurt de baut cu fructe, ciocolata in patratele, apa) si am pornit sa fuzionam.

(Da, intr-un sens gastronomic, despre fuziunile de alt fel vorbim la alt curs)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s