S-au chinuit mult marketerii si advertiserii si diviziile de product development sa creeze produse cu nume care sa se lipeasca de tine (de tine, de mine, de ei…). Si au tot scos, pe banda, danone, danonino, activia, casa buna… Produse pline de chimicale, pe care scrie, intr-o totala lipsa de bun simt, cum ca sint asa si pe dincolo… Iaurturi cu guma de guar, cica totaaaaal naturale, doar ce, guma de guar nu e obtinuta de niste bastinasi de pe cine stie unde, care stau sub copacul guar cu macheta in mina si taie coaja guarului pina singereaza si scoate guma?
Glumesc. Voiam sa vorbesc despre tnuva. Da. Sa mai pronuntam o data. T-nuuva. Ce alunecos, senzual, moale cuvint…. Pacat ca atit de steril: nu se leaga de nimic, din imaginarul nostru colectiv (lingvistic). Ma mir cum l-au gasit. In mintea mea, nu exista ceva mai nepotrivit drept brand pentru lactate. Si n-ar fi fost nimic daca, la aceasta non-silaba, nu s-ar fi adaugat produsele cu nume personalizate: ” Iaurtul meu fin ” cu 4% grasime, ” Sana mea ” cu 3,6% grasime si ” Smantana mea fina ” cu 12% si ” Smantana mea bogata ” cu 20% grasime. Hmmm… suna asa, cumva… ca si cum daca n-ar fi scris fina pe cutie si meu/mea noi n-am fi gustat. Macar sa vedem ce si cum, ce gust poate sa aiba un produs asa ambivalent, cu numele tnuva si prenumele iaurtul meu fin…
Dar aseara am vazut o alta reclama; dupa absurdul numelui iaurtului, l-am banuit a avea o (oarecare) legatura cu tnuva. Bingo! Avea, am vazut azi pe ambalaj. Iaurturile cu fructe yoplait (hahaha!), cu „mango pofticios”, „visina racoricioasa” si inca vreo citeva aberatii similare.
De ce zic aberatii? Pentru ca, de la zuzu si fulga incoace, lactatele se intrec in cretinatate (care pina acum se manifesta in special in reclama, dar acum a ajuns si in numele produsului…), pentru a atrage tinerii si copiii. Ca doar astia micii, spalati pe creier de televiziune, nu or sa aleaga iaurtul cu nume de „comprest” (sau smintina hi-tech, cum ma intreaba pentru a se asigura, invariabil si implacabil, vinzatoarea de la chiosc de cite ori, cu mult elan si putina rautate, ma duc si cer o smintina humana-milk. Toantele nu-si dau seama ca noi, consumatorii, nu stim cine detine camionul care aduce smintina la magazin, ci doar ce scrie pe ambalaj. Adica humana milk:). Hi-tech nefiind nicidecum un nume de smintina…). Nu. Copiii se presupune ca or sa vrea lucruri cu nume traznite, doar sint niste instrumente in mina specialistilor in marketing, niste recipiente de umplut. Niste buzunare de golit. Niste minti de inoculat cu mesaje consumeriste.
Da’ sa nu uit ce e interesant la iaurturile astea: pe ele scrie ca contin: lapte integral pasteurizat, fruct 10%, cu zahar, coloranti: concentrat de morcovi, struguri, sfecla rosie, scorus, soc si sofran, arome, proteina din lapte, smintina, citrat de calciu, fermenti selectionati de iaurt. Ce fain! Eu credeam altceva. Mai ales ca pe eticheta mai scrie si „nu contine conservanti”, un fel de capcana pentru natural. Dar la faza cu colorantii, parca-parca e un concoct de-al unei vrajitoare naturiste. Parerea mea…
Gastromania 