Gastromania

Datele introduse au fost depuse in categoriile ‘conserve si alte compoturi’

Ceapa pîrcită

februarie 5, 2009 · 2 Comentarii

Nu ştiu dacă aţi auzit vreodată expresia asta. Eu, una, cred că am auzit-o la televizor (Amza Pellea?), dar nu sînt foarte sigură. Asta pentru că, atunci cînd eram mică, a existat un moment în care pîrcitul cepei a devenit o practică obişnuită, în familia noastră – iar momentele se suprapun periculos de mult, în mintea mea, aşa că nu-mi mai dau seama de unde a pornit totul.

Bref, ceapa pîrcită era, de fapt, zdrobită cu toată puterea palmei, pe un colţ de masă. E drept, sînt mai multe reţete pentru un lucru în aparenţă simplu. Poţi pune ceapa într-o pînzătură (sau un şervet de bucătărie). Poţi să o sărezi înainte. Poţi nici măcar să nu o cureţi, că, după ce o zdrobeşti, tot pîrcită se cheamă că e. Bineînţeles că, la o adică, oamenii care o pîrcesc curăţată vor susţine că aia e singura reţetă şi că ceilalţi au furat doar patentul, dar nu-l aplică corespunzător. Şi, pe acelaţi principiu, cei care o sărează dinainte îi vor considera pe ceilalţi eretici. În fond, nu e vorba decît de variaţiunile individuale sau familiale.

Totuşi, pentru mine ceapa e atît de importantă, încît nu ma pot rezuma la a vă povesti despre cea pîrcită. În primul rînd, mă gîndesc că, aproape în orice emisiune de gătit de la aproape orice post TV care are emisiuni de gătit, întîlnim ceapa. E drept, traducerile sînt multiple – poate la fel de multe ca numele prin care diverşii bucătari obişnuiesc să numească ceapa. De la “ognion” la “haşme”, “shallots“, termenii sînt folosiţi mai degrabă arbitrar şi personalizat decît corect. Mai ales shallots, care este folosit de vorbiorii de limbă engleză pentru a desemna atît ceapa verde, cît şi arpagicul sau ceapa roşie – şi, cîteodată, şi ceapa de apă.

În al doilea rînd, în afară de utilizarea clasică, în mîncăruri, puţin călită, ceapa este folosită şi ca medicament, dar şi transformată într-o delicioasă dulceaţă (care se consumă tot cu preparate sărate, ca garnitură).

Şi după ce am reflectat atîta la ceapă, de mă ustură ochii (în realitate nu se întîmplă aşa, am marele talent de a alege numai ceapa bună, iute numai cît trebuie şi de la care nu plîngi – şi musai roşie), am şi eu o întrebare: ce e ceapa – aliment sau condiment?

poze-selectie-5-feb-012

Categorii: calatoria gastromonica · camara si beciul · conserve si alte compoturi
Tagged: , ,

Salata

aprilie 5, 2008 · 1 comentariu

22.02.08 04:27:08

Cindva – cind informatiile erau putine, la fel ca si distractiile posibile, iar tentatiile erau  si mai putine – am citit o bucatica de proza scurta, din cele de la Astra. Nu stiu cum se numea, poate Salata, poate Nisipul… Oricum, era despre un om, din aceia, astenici, cu singele subtiat de munca la birou, care, intr-o zi, maninca o salata. Simte el asa, ceva, printre dinti, ca un fir de nisip ramas rebel printre frunzele de salata spalate temeinic, sub jet de apa, si-si promite o mai mare vigilenta. Doar ca, de atunci, intregul lui organism se transforma, incet dar sigur, in nisip. Mai intii observa asta intr-o zi, cind se intoarce de la serviciu si-si scoate sosetele – si din ele se scurge o mina de nisip, de parca tocmai s-ar fi intors de la plaja.

Intre aceasta imagine a salatei si cea “din gradina ursului” se afla, pentru mine, intelesul cuvintului SALATA. Intre necesitatea hepatica (“salata curata singele) si opulenta bijuteriilor pe care le citeam printre rinduri a se afla in gradina ursului. De aia, cind am ajuns, acum citiva ani, intr-un hotel unde exista o predilectie pentru salate si un meniu dedicat lor, nu m-am lasat pina nu le-am incercat pe toate. Salata greceasca, simpla. Salata de cruditati, cu maioneza la alegere, dintr-un vas special. Salata pe baza de peste – fie el ton sau alt peste. Salata cu specific national, care avea in ea stafide, ou fiert, salata verde, rosii, brinza rasa si un sos dulceag. Si inca vreo citeva zeci de salate.

Ieri mi le-am amintit, dupa vizita la dentist care s-a terminat cu interdictia de a minca anumite chestii si de a folosi la rupt mincarea anumiti dinti. Si am facut un bol mare de salata. Dintr-o salata verde, proaspata, o mina de boabe de porumb, macrou afumat rupt bucatele mici, fennel taiat marunt, cascaval ras si ulei de masline. A, si lamiie stoarsa deasupra, sa mai ia din grasimea macroului.

Pentru ca-mi place salata.

Categorii: amintiri din comunism · amintiri din copilarie · calatoria gastromonica · conserve si alte compoturi · cura de slabire fortata · gastronomie · idei in dialog · legume
Tagged: