Citeodata, in discutiile noastre, apare sintagma “pe vremuri”. Ciudat, cind ne raportam la domeniul gastronomic, “cindva” nu poate fi decit de rau (comunismul). Si totusi…
Si totusi, nu. Mi-aduc aminte ca de un lucru hazliu si placut (ochiului, ca burtii sigur nu ii era placuta o astfel de stare de fapt) de rafturile estetic aranjate, din Alimentara, cu creveti, mustar, conserve de peste si rosii in bulion. Saracia lor, dimpreuna cu modul de aranjare, cit mai sofisticat, pe rafturi, a acelorasi si acelorasi produse, facea ca Alimentara sa arate ca un perete fantezist dintr-un muzeu de arta contemporana. [Ati vazut, poate, ciudateniile numite astazi "arta"!]
Iar acum, lucrurile stau cu totul altfel. La “raft”, singura senzatie pe care poti sa o ai este de haos. Zeci de produse, etichete, culori, ambalaje, forme si volume. Preturi. In afara de hypermarketuri si de ale lor rafturi specializate si umplute de catre marketeri tot la citeva minute cu produse noi, ca sa nu dea senzatia de gol, magazinele obisnuite ne propun raftul-ghiveci. Incintarea ochiului? Simetrie?! Ei, as. Nici vorba, la preturile chiriilor pentru spatiile comerciale. Fiecare cm patrat trebuie valorificat. Traiasca comertul capitalist!
Bineinteles ca mai exista un alt motiv pentru nostalgia care ne cuprinde cind invocam trecutul. Insa e vorba de o nostalgie generala, fara nici o legatura cu comunismul – ci, mai degraba, cu faptul ca “atunci” inseamna, fara indoiala, in trecut – cind eram mai tineri. Tineri. Si cine nu e nostalgic fata de tinerete?!
