Despre morcovi

Cindva, nepoata mea cea creativa s-a apucat sa testeze un aparat de-ala de curatat legumele pe tot ce a gasit prin bucatarie. Cind s-a plictisit de mere, a trecut la morcovi. Temeinic. Bietul morcov, cind a scapat din miinile ei, nu mai era defel… morcov. La mijloc se subtiase strasnic, iar cind il tineai in mina, se indoia de la mijloc si flutura in jos. Iar nepoata-mea, cu simtul umorului care o caracterizeaza, l-a chemat pe taica-sau, sa-i arate “un morcov falnic”. Inutil sa spun ce fata a facut bietul om, instantaneu…

Azi am curatat, pentru a doua oara (in my life) morcovi fierti necuratati. E vorba de soiul acela crescut in apa, care aproape nu are nevoie nici de spalare. Dupa ce i-am fiert la aburi, prima oara (pentru Craciun) am petrecut o minunata ora chinuindu-ma sa-i epilez fara sa pierd prea mult din ei (nu fiersesem destui pentru salata boeuf…). La ultimul, insa, am descoperit Graalul: pielea fina a morcovului se putea prinde si trage (dare I say, ca un prezervativ) in jos, spre virf. Azi am inceput direct cu metoda care pare desprinsa din Kama Sutra. N-a mers la toti – ci numai la exemplarele perfecte, fara defecte, fara curburi, fara probleme. Probabil, ca in viata.

Ridichea uriasa

Cine n-a plantat vreodata niste seminte care trebuiau – garantat! – sa produca ceva anume, pentru ca, dupa citeva luni, sa se uite in gradina sau jardiniera la ciudateniile crescute si sa se mire: dar parca nu asta plantasem?!

Eh, ni se intimpla la toti… desi de multe ori provenienta semintelor e de vina, si nu vreo incurcatura deliberata a cuiva. Stiti, pachetelele alea minuscule, din hirtie de ziar, marunte si usoare, de ai zice ca nu e nimic in ele… Si cind le despaturesti, o data, de doua ori, de trei ori, dai peste niste seminte incerte, despre care cineva din casa isi aduce aminte ca “parca ar fi hrean, dar nu sint sigura”. Sau capsuni, for that matter.

Dar citeodata incurcaturile se produc in alta parte. Stiti pungutele frumos colorate, cu seminte de orice, pe care le poti cumpara prin metro sau in magazine? Sint foaaaarte detaliate. Ai desene dragute si sugestive cu lunile in care poti semana, unde cresc, in cit timp, cind poti recolta… Si tot asa. Plus denumirea latineasca. Plus senzatia de “stiinta” pe care ti-o da atita informatie adunata pe atit de putina hirtie. Eficienta maxima…

De curind, insa, am fost pe la tata. Tocmai scotea niste chestii uriase din pamint. Semanau cu guliile (nu gulioare, ci gulii sau chiar sfecla alba). Nu erau gulii, ci ridichi. Plantase seminte de ridichi de alea, dragute, mici si rosii, de care mincam primavara si de Paste. Sau asa credea el – asa arata desenul dragut de pe pungulita. Iar acum se caznea cu cazmaua sa extraga… ridichea uriasa din poveste. Scosese deja o roaba – dintr-un pliculet de 2-3 grame. Acum ne gindim cum sa le “conservam”. Are cineva vreo idee?