Blue cheese

Paladin, cuvintul care mi-a mingiiat palatul toata ziua. Paladin, triunghiuri, in celofan bleu, 100 de gr, cinci triunghiuri o jumatate de cerc de carton si capac de plastic transparent. Si un gust fantastic. De cind m-am “dedulcit” la brinzeturile cu mucegai – si inca n-am incercat decit Regina Blu, Dor Blu si acest Paladin – telemeaua de oaie aproape si-a pierdut orice efect asupra mea. Si iaurturile grase, laptele batut Calitatea, iarturile de baut sau cu fructe. Tot ce visez este o bucata de brinza pe care mucegaiul si-a facut de cap, fireste, in mod controlat, in acele citeva locuri planificate, care au prins a se ingalbeni, apoi albastri-inverzi – sau invers? Cu un castravete crud, cu salata verde rulata foaie cu foaie ca un joint si mincata natur, muscata cu pofta de gura glasata de brinza cremoasa. Salata se lipeste mai intii de cavitatea bucala, limba impinge troscotelul care a prins deja gust nobil. Apoi o gura de castravete, usor astringent, vine sa adune tot ce mai era brinza si curata gura. Si iar, de la capat. Prima oara am cumparat Regina Blu la oferta, asta vara. Era o caldura bolnava, iar eu iesisem din casa cu treaba. M-am refugiat la Kaufland, unde o roata imensa de brinza cu mucegai isi striga pretul nesimtit: aproape la fel de (mic?) ca al telemelei de oaie Delaco. Am mai spus ca e cea mai buna, nu? Acasa, mi-am intis pachetelele cu mincare in pat si m-am asezat, cu laptopul in brate – m-am cufundat in lumea mea virtuala, care spala orice trecut si contopeste prezentul in viitor, trairea momentului in prefigurare a viitorului.