Posturile ortodoxe sint pline de surprize – cam ca jucariile din ouale kinder. E drept, surprize nu pot avea decit cei care nu cunosc destule despe posturi, dar e bine si asa.
Ca surpriza placuta, postul Craciunului a fost plin de dezlegari la peste. Ma bucuram de ele, desi eu nu tin post, pentru ca mama si sora-mea cumparau si gateau ceva cu peste sau icre. Ca surpriza oarecum neplacuta este faptul ca, in postul Pastelui, sint mai putine dezlegari la peste. Asa ca, atunci cind am aparut acasa cu doua bucati aurii de macrou afumat, alaltaieri, mama cica: Da’ la ce-ai luat doua, ca miine incepe postul?!
Deci nasol, urmeaza sa ma descurc pe cont propriu, postul asta, si sa tin companie la masa, familiei, doar la mesele cu orez si legume fierte, cu supa-crema cu brocoli si cam atit. Pentru ca in rest nu avem subiecte comune de… post.
Si tot drept urmare, trebuie sa ma ocup singura de macroiasii grasi pe care i-am luat din real. Pe unul l-am transformat ieri, duminica, in ultima zi de mincat peste, intr-o salata cu maioneza, telina rasa fin si ceapa rosie. Iar la celalalt i-am pus gind rau deja: o sa-l combin cu salata verde, boabe de porumb, masline, telina si morcov. Acum salivez (sint la computer, departe de frigider… iar la noi usile scirtiile a dezvaluire) si ma gindesc la obiceiul (bun? prost?) de acum citiva ani de a mesteca pielea afumata a pestelui cite jumatate de ora. Avea un gust extraordinar, a unt parfumat, iar efortul de a inmuia pielea era delicios. Bineinteles, daca nu faceam exces – pestele afumat e moartea fierii.
